Negarea și distorsionarea Holocaustului nu sunt ceva nou. Cunoscând istoria negării și a distorsionării Holocaustului – din epoca nazistă până astăzi –, putem recunoaște mai ușor situațiile în care sunt folosite aceste tactici. Astfel ne putem proteja, ca să nu credem și să nu răspândim asemenea dezinformări, care dăunează democrațiilor noastre și amenință societățile deschise, pluraliste.¹

Originile negării și ale DISTORSIONĂRII Holocaustului

Încercările de negare sau distorsionare a Holocaustului au început odată cu Holocaustul însuși.

Dublă-vorbirea, eufemismele și descrierile codate ale naziștilor îndulceau și deghizau politicile de anihilare naziste. Naziștii foloseau termenul de „tratament special“(Sonderbehandlung) plicat evreilor, ca să ascundă ceea ce era, de fapt: uciderea populației evreiești de către naziștii înșiși, secondați de colaboratorii lor. Termenul „Soluția Finală“ (Endlösung) se referea, de fapt, la masacrarea sistematică a evreilor.

Naziștii și colaboratorii lor au distrus cu metodă probele Holocaustului, încă din timpul războiului. Naziștii i-au forțat pe prizonierii evrei să exhumeze gropile comune și să distrugă cadavrele victimelor. Această operațiune a fost denumită, în limbajul codificat al naziștilor , Aktion 1005 . Ulterior, naziștii i-au omorât pe aceiași prizonieri evrei, pe care-i forțaseră să ascundă atrocitățile naziste.

Naziștii au prezentat și o imagine falsă ori înșelătoare a propriilor crime, ca să se apere de criticile internaționale. În anumite limite, aceste eforturi au fost încununate de succes. Un exemplu de reușită a naziștilor în a masca natura reală a crimelor comise de ei a fost acea propagandă nazistă care i-a înșelat pe reprezentanții Crucii Roșii Daneze și ai Crucii Roșii Internaționale, care au vizitat ghetoul de la Theresienstadt în 1944. Ei au acceptat prezentarea falsificată a ghetouluiînfrumusețat“ chiar înaintea vizitei lor. Naziștii avuseseră grijă să ascundă condițiile de viață cumplite din ghetou sub o pojghiță de normalitate, iar delegații Crucii Roșii au ignorat puținele semne de suferință pe care le-au întrezărit.  

Marginalizarea victimelor evreiești după război

În anii imediat următori celui de-al Doilea Război Mondial, Holocaustul a figurat foarte rar ca subiect de preocupare în rândurile marelui public.²  

În țările comuniste din Europa Centrală și de Est, istoriile oficiale îi prezentau pe comuniști ca fiind principalele victime ale naziștilor și colaboratorilor lor. Istoriile oficiale nu includeau rolul specific pe care-l jucase antisemitismul în politicile naziste și în genocidul împotriva evreilor. Această omisiune a contribuit și la perpetuarea antisemitismului în regiune, adeseori acesta fiind cuplat cu acuzațiile de imperialism evreiesc, pe care le conțineau diversele teorii ale conspirației.³ 

În multe țări, o tăcere de amploare s-a așternut, la nivel politic, peste aproape toate cercetările academice și în rândurile publicului larg, referitor la crimele comise de naziști și de colaboratorii lor. Lipsa de interes a publicului în legătură cu Holocaustul a fost consolidată de antisemitismul care a prevalat în rândurile marelui public după război, până în anii 1960. Guvernele comuniste postbelice au preferat să aducă în prim-plan mituri eroice, exagerând implicarea și influența mișcărilor de rezistență naționale.⁴

Apariția rețelelor de negare a holocaustului

În toată perioada imediat-postbelică, rețelele de negaționiști ai Holocaustului s-au mărit.⁵ În Franța, unde au apărut primele asemenea rețele, autorii negaționiști au pus sub semnul întrebării veridicitatea crimelor săvârșite în Holocaust. În Germania și Austria, autori antisemiți au încercat și ei să mușamalizeze crimele regimului național-socialist și să reabiliteze figurile sale proeminente. Au apărut și s-au înmulțit editurile care distribuiau texte antisemite, negaționiste și distorsionate.  

În 1978, o rețea internațională de negaționiști ai Holocaustului, care pozau în experți, au pus bazele Institutului de Revizuire Istorică (IHR). Până în anii 1990, această rețea de negaționiști a publicat mult, prin intermediul institutului IHR. Textele lor se bazau pe raționamente circulare, pe surse scoase din context și pe interpretări neștiințifice ale acelor surse. Astăzi, acele texte, dublate de materiale video, continuă să fie răspândite online, pretextând că sunt lucrări serioase, științifice.  

Totuși, asemenea materiale au fost și amplu discreditate, atât de către savanți, cât și în tribunale. În cazul celebru Irving împotriva Penguin Books Ltd, nDavid Irving, un negaționist al Holocaustului, a pierdut procesul de calomnie intentat istoricei Deborah Lipstadt. Judecătorul Charles Gray a decis că Irving „a răstălmăcit și distorsionat probele aflate la îndemâna lui“ și că era „un negaționist activ al Holocaustului, un antisemit și un rasist, asociat cu extremiștii de dreapta pentru promovarea neo-nazismului“.⁶

De la negarea la DISTORSIONAREA Holocaustului astăzi

Cu toate că negări ale Holocaustului se mai găsesc și astăzi pe Internet, rar se întâmplă ca Holocaustul să fie negat în prim-planul opiniei publice. În schimb, istoria Holocaustului este adesea distorsionată. În ultimul deceniu, pe măsură ce platformele de pe rețelele de socializare au promovat curente de idei polarizante și au apărut forme periculoase de naționalism, s-a intensificat și distorsionarea Holocaustului. Cu niște companii tehnologice nepregătite să răspundă eficient în fața distorsionării, lumea digitală a facilitat răspândirea distorsionării Holocaustului prin dezinformare și răstălmăcire.

Distorsionarea Holocaustului se manifestă la toate nivelurile societății și în multe contexte diferite. Unii distorsionează Holocaustul cu bună-știință, pentru a promova o agendă politică anti-democratică sau ca să legitimeze o istorie națională dificilă. Alții fac același lucru neintenționat, fiindcă nu cunosc destul de bine Holocaustul. De pildă, distorsionarea Holocaustului poate fi văzută în sisteme legislative naționale, care caută să absolve de responsabilitate națiunile; în exprimările opiniei publice, care sprijină asemenea măsuri legale; în deciziile juridice, care-i absolvă de condamnările penale pe colaboratorii naziștilor; în folosirea retorică a unor comparații istorice nepotrivite; și în dezinformarea din mediul online.  

Distorsionarea Holocaustului nu este neapărat intenționată, ca o expresie a antisemitismului. Indiferent de motivele pentru care este practicată, distorsionarea Holocaustului încurajează narațiunile suprematiste îmbrățișate de antisemiți. Asemenea ideologii amenință societățile deschise, pluraliste, și spiritul care însuflețește democrațiile viguroase. Ele pun în primejdie pe toată lumea.

Responsabilitatea noastră

Ne revine tuturor responsabilitatea să oprim răspândirea distorsionării Holocaustului, să învățăm despre Holocaust numai din surse credibile și să-i încurajăm și pe alții să #ProtejezeFaptele pe rețelele de socializare.  

Împreună, putem construi o lume care să spună nu distorsionării.

Află mai multe despre istoria negării și a DISTORSIONĂRII Holocaustului.

• Date cheie în istoria negării Holocaustului - USHMM  
• Ce a fost Holocaustul? Prezentare generală - Cât de vastă a fost crima - Yad Vashem
• Istoria lagărului de concentrare și de exterminare de la Auschwitz - Memorialul și Muzeul Auschwitz-Birkenau
• Profesorul Yehuda Bauer vorbește despre negarea și distorsionarea Holocaustului - Yad Vashem

1. Textul acesta e o prescurtare după "Historical and Geographical Contexts", în Brigitte Bailer, Juliane Wetzel și Robert Williams (eds.), Understanding Holocaust Distortion: Contexts and Examples(manuscris în pregătire, 2021).
2. Asta nu înseamnă că dovezile Holocaustului nu au fost accesibile publicului. Procesele postbelice, deși au prezentat vaste cantități de dovezi și au avut parte de o acoperire mediatică semnificativă, nu au dat naștere unei dezbateri publice pe tema Holocaustului. Pentru o introducere în procesele postbelice, studiază articolele din Enciclopedia Holocaustului de la USHMM e această temă. S-au întreprins eforturi și pentru culegerea mărturiilor de la supraviețuitori despre antisemitism și persecuțiile anti-evreiești. Biblioteca Wiener, condusă de șefa Serviciului de Cercetare, dr. Eva Reichmann, a colectat 1.300 de relatări în șapte limbi diferite, într-un interval de șapte ani, la mijlocul deceniului 1950. Acest proiect s-a ivit chiar atunci când alte eforturi de adunare de mărturii se apropiau de final. Colecția respectivă este acum disponibilă online.
3. Vezi, de exemplu, procesul Slánský din Cehoslovaciadin 1952, un simulacru antisemit de proces, care i-a stigmatizat pe toți evreii cehoslovaci ca posibili trădători și agenți ai Occidentului.
4. De exemplu, despre cazul olandez, vezi Saskia Hansen și Julia Zarankin, "A Founding Myth for the Netherlands: The Second World War and the Victimization of Dutch Jews" , în Reflections on the Holocaust, Ed. Julia Zarankin (New York: Humanity in Action, Inc. și autori, 2011), pp. 106-117.
5. Pentru o trecere în revistă detaliată a dezvoltării acestor rețele și a intrării în prim-plan a literaturii de negare a Holocaustului, vezi Deborah Lipstadt, Denying the Holocaust: The Growing Assault on Truth and Memory (New York: Penguin Books, 1993).
6. Pentru textul complet al lucrărilor procesului, vezi: https://phdn.org/archives/www.david-irving.de/docs/irvingjudgment.pdf.

Punctele de vedere exprimate în contribuțiile individuale de pe blog nu le reflectă neapărat pe cele ale Consiliul Europei, ale Comisiei Europene, ale Alianței Internaționale pentru Rememorarea Holocaustului, ale Națiunilor Unite, ale UNESCO, ale Oficiului OSCE pentru Instituțiile Democratice și Drepturile Omului (ODIHR), sau ale oficialităților din Statele Membre ale Consiliul Europei, Comisiei Europene, IHRA, Națiunilor Unite, UNESCO și OSCE/ODIHR.